Doamna Toamnă ne surprinde plăcut întotdeauna! Prin flori, miresme si culori… Da, Toamna are frumusetea și farmecul ei, pe care nici un alt anotimp nu i le poate fura!
Astăzi vreau să povestim despre dovleci. În ultimul timp ei au devenit vedeta acestui anotimp, fiind un cadou floral preferat în această perioadă. De aceea, m-am gândit să îți explic în câtiva pași modul în care poți decora cu flori propriul dovleac și să îți spun câteva trucuri pe care, dacă le aplici, te vor ajuta să te bucuri pentru mai mult timp de aranjamentul tău.
De ce ai nevoie? De un dovleac de mărime medie, burete floral umed – îl poți achiziționa de la orice florărie sau, dacă îți este greu să îl procuri, un vas de dimensiuni potrivite care să intre în dovleac, frunze în cromatica toamnei (arămii sau roșiatice), flori de toamnă, diverse decorațiuni sau accesorii, cuțit, lingură, folie de celofan pentru burete, mănuși de unică folosință și, nu în ultimul rând, MULTĂ INSPIRAȚIE.
Dovleacul îl poți vopsi sau nu, dar dacă alegi să îl vopsești, te sfătuiesc să o faci în etape, pentru a-l putea vopsi pe toate părțile și cu pauze de câteva ore bune între vopsiri, pentru a nu strica stratul de vopsea. Lasă-l apoi câteva ore, poate chiar până a doua zi, pentru a se putea usca bine vopseaua.
Între timp, curăță florile de frunze, pregătește apoi un vas cu apă în care e bine să pui conținutul unui pliculeț cu hrană pentru ele, taie-le oblic codița în unghi de 45 de grade – pentru ca planta să beneficieze de o suprafață de absorbție mai mare și lasă-le să se hidrateze bine!
Cum procedezi apoi? Cu ajutorul cuțitului, taie cu grijă capacul dovleacului la dimensiunea pe care ți-o dorești și lasă-l deoparte, pentru că vei avea nevoie de el la final. Ajutându-te de o lingură, scoate doar o parte din pulpa dovleacului, cât să intre buretele floral sau vasul pe care l-ai pregătit. Știu sigur că vrei să te bucuri cât mai mult de creația ta, așa că îți recomand apoi să ungi puțin pulpa dovleacului cu ulei sau să o dai cu fixativ, pentru a rezista mai mult timp. Dacă ai reușit să faci rost de burete floral, rotunjește-l cu un cuțit pentru a-i da forma dovleacului la interior și a a-l aduce la dimensiunile necesare. Pregătește un vas cu apă și lasă-l apoi 10 minute să se hidrateze bine. Stratul de apă din vas trebuie să depășească înălțimea buretelui. Nu apăsa buretele în apă, pentru că în momentul în care el este hidratat se va lăsa pe fundul vasului. Înainte de a-l introduce în dovleac, pune o folie de celofan în interior, pentru ca apa din burete să nu ia contact cu pulpa dovleacului. Abia apoi poți așeza buretele în interior. Folia în exces se elimină, iar buretele îți recomand să nu se vadă deasupra tăieturii capacului.
Ce faci când nu ai burete floral? Folosești un vas de dimensiuni potrivite care să intre în dovleac și în care poți așeza florile ca într-o vază.
Cum decorezi dovleacul? Poți să începi cu frunzele de toamnă – e bine să ai dimensiuni și forme diferite, după care continui cu florile. Sau, invers. Nu există o regulă! Înainte de a le așeza în dovleac, taie codițele florilor tot oblic și la înălțimea de care ai nevoie, la fel și la frunze.
Acum, dă frâu liber imaginației și inspirației și construiește-ți aranjamentul mult visat! La final, vino cu accesoriile pe care le-ai pregătit și cu capacul, pe care îl poți așeza în burete cu ajutorul a două bețisoare de bambus.
Gata, ai reușit să aduci un strop de toamnă și de culoare în casa ta! Bucură-te de ea!
Sfaturi de final:
Așează dovleacul departe de sursele de căldură (calorifer sau razele soarelui), iar din două în două zile, ai grijă să uzi câte puțin buretele, pentru ca floricelele să fie permanent hidratate!
Aș fi încântată să știu că ai încercat să îți decorezi propriul dovleac cu flori, punând în aplicare toate aceste sfaturi și ca să mă bucur, îmi poți trimite și mie o fotografie cu el!
Spor la dovlecit!
Îndrăgostită de flori, oameni și frumos
Liliana Dumitru, designer florist
